marți, 16 octombrie 2012

Urgenta cea noua, gata cu doua luni mai devreme

http://observator.ro/958/urgenta-cea-noua-gata-cu-doua-luni-mai-devreme-958.html


Urgenta cea noua, gata cu doua luni mai devreme

Lucrarile de reabilitare la Unitatea de Primire a Spitalului Judetean de Urgenta Constanta vor fi finalizate in octombrie.
Prin proiectul de reabilitate a Unitatii de Primire a Urgentelor, demarat de curand in spatiul care odata era folosit drept parcare, Spitalul Judetean de Urgenta va avea, in sfarsit, un compartiment corespunzator din punctul de vedere al circuitelor, menit sa asigure primul ajutor in caz de urgente medicale. In afara de faptul ca va creste capacitatea de primire a urgentelor si se vor crea noi locuri de munca, bolnavii nu vor mai fi nevoiti sa astepte pe culoare pentru a intra in cabinetele medicale, la consultatii. Dupa finalizarea procesului de reabilitare, Unitatea de Primire Urgenta va putea functiona la standarde europene, cu sali de consultatie mai mari, dotate cu mobilier care sa permita compartimentarea acestora in functie de numarul de bolnavi si sali de asteptare. De asemenea, potrivit purtatorului de cuvant al unitatii sanitare, dr. Florian Stoian, sectia va fi dotata cu aparatura moderna, pacientii urmand sa beneficieze de cele mai bune tratamente.
Stoian a mai declarat ca ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a alocat, pentru lucrarile de reabilitare a Urgentei, un milion de euro. „Odata cu modificarea accesului in incinta spitalului vor fi evitate si certurile cu persoanele care parcheaza in loc nepermis si blocheaza zona de acces. De asemenea, Unitatea de Primire a Spitalului Judetean de Urgenta Constanta va fi gata cu doua luni mai devreme decat era preconizat, adica la 31.12.2008“, a mai declarat medicul.
Urgenta este sufocata de solicitari
In momentul de fata, Unitatea de Primire Urgenta nu poate face fata numarului zilnic de solicitari, locul fiind prea mic, iar medicii de specialitate, prea putini. Urgenta este formata, in prezent, din sase cabinete medicale pentru specialitatile medicina interna, chirurgie, ortopedie, neurochirurgie, ginecologie, ORL, o camera de resuscitare si un laborator de analize.
Pacientii care ajung la Unitatea de Primire Urgenta se plang de lipsa de interes a medicilor si de faptul ca trebuie sa astepte ore in sir pana sa le vina randul sa intre in cabinet. Mai mult decat atat, multi bolnavi sustin ca medicii de la Urgenta le vorbesc „ca la usa cortului” si le intorc spatele mai de fiecare data.
Speram ca odata ce lucrarile de reabilitare vor fi finalizate, aceste incidente vor ramane doar o amintire, iar pacientii vor fi tratati asa cum se cuvine…intr-un spital care va functiona la standarde europene.
Coralia Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu