La sfarsitul lunii se reia distribuirea cardurilor europene de sanatate
Acestea vor fi valabile sase luni.
Incepand cu data de 29 septembrie a.c. vor fi reluate furnizarea, imprimarea si distribuirea cardului european de asigurari sociale de sanatate. „La incepul anului s-a demarat achizitia publica la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si a fost finalizata acum. Oamenii vor intra in posesia cardurilor pentru a nu mai exista discutii”, ne-a declarat directorul-presedintele CJAS, dr. Liviu Mocanu. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a intampinat probleme, deoarece certificatele provizorii in unele tari nu au fost recunoscute de anumite spitale si s-au facut demersuri suplimentare pentru ca persoanele in cauza sa-si intre in drepturi. Potrivit dr. Mocanu, in situatiile de urgenta, pana la distribuirea cardului european de asigurari sociale de sanatate, vor fi eliberate cerficatele provizorii. Costul cardului european de asigurari sociale de sanatate este suportat exclusiv din Fondul National Unic de Asigurari Nationale de Sanatate. Serviciile de distributie vor fi asigurate de o firma de curierat. Mai mult decat atat, cardul european de asigurari sociale de sanatate va fi livrat ca scrisoare recomandata simpla, asiguratul avand prima avizare in maxim sapte zile lucratoare de la data transmiterii solicitarii de tiparire a acestuia. Zilnic, prin sistemul informatic, cererile vor fi transmise pentru tiparire de luni pana joi la ora 16.00 si vineri ora 14.00. Cererile ulterioare acestor ore vor fi preluate pentru tiparire si distributie in lotul de a doua zi lucratoare.
Cardul de sanatate nu contine informatii medicale despre posesor
„Cardul va fi livrat personal deoarece nu se accepta livrarea acestuia in cutia postala. In cazul nerealizarii livrarii catre asigurat a cardului, acesta va fi livrat la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate in termen de 15 zile lucratoare de la prima avizare”, a precizat dr. Mocanu. Cardul de sanatate nu contine informatii medicale despre posesor, cum ar fi grupa de sange sau bolile de care sufera, scopul lui fiind acela de a facilita accesul la ingrijiri medicale in timpul sederii temporare a posesorului in alt stat european si accelerarea rambursarii costurilor implicate. Pe baza de reciprocitate, si cetatenii statelor membre Uniunii Europene vor beneficia de tratamente in aceleasi conditii ca si asiguratii romani, daca vor avea probleme de sanatate in timpul calatoriei in tara noastra.
Coralia POPESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu