joi, 18 octombrie 2012

Primariile, obligate sa distribuie taloanele de sanatate


Primariile, obligate sa distribuie taloanele de sanatate

Primariile, obligate sa distribuie taloanele de sanatate
MSP vrea sa imbunatateasca modul de derulare a Programului National de Sanatate.
Primarii vor raporta prefecturilor situatia plicurilor returnate.
Dupa mai bine de un an de la debutul Programului national privind evaluarea starii de sanatate a populatiei in asistenta primara, s-a ajuns la concluzia ca un numar important dintre cei carora le era destinat programul nu au dat doi bani pe initiativa ministrului Eugen Nicolaescu. Zeci de mii de taloane emise de Ministerul Sanatatii Publice au ramas in dulapurile caselor judetene de asigurari de sanatate, pentru ca destinatarii fie nu au fost gasiti de postasi la adresele de domiciliu, fie nu au venit personal sa le ridice la CJAS. Pentru a scapa intr-un fel de taloane, reprezentantii MSP au stabilit un plan de masuri in care au implicat, fara sa ceara acordul, autoritatile publice locale.
In acest sens, MSP va avea in evidenta plicurile care contin taloanele returnate care se afla la casele de asigurari de sanatate, in vederea redistribuirii acestora populatiei. Pe 19 septembrie, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a organizat o videoconferinta cu prefectii, directorii Autoritatilor Judetene de Sanatate Publica (AJSP) si, nu in ultimul rand, cu Casele Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS), pentru a stabili modalitatea de colaborare in vederea sortarii pe localitati a plicurilor aflate la fiecare CJAS si redistribuirea acestora. In etapa urmatoare, care se intinde pana pe 26 septembrie, se va desfasura sortarea efectiva a plicurilor pe localitati, de catre asistentii comunitari. Autoritatile de sanatate publica, Casele judetene de asigurari de sanatate si unitatile judetene de implementare a programului vor avea ca responsabilitate intocmirea unor liste care vor cuprinde: numele si prenumele destinatarului, domiciliul destinatarului, codul numeric personal al destinatarului si numele si prenumele medicului de familie la care este inscrisa persoana respectiva. 
Cinci zile pentru distributia taloanelor
In data de 26 septembrie, MSP va convoca primarii din localitatile cu plicuri returnate pentru a le primi si distribui destinatarilor, pe baza de proces-verbal de predare-primire incheiat intre primarie si casa de asigurari de sanatate. Apoi, pana pe data de 5 octombrie, va avea loc distribuirea efectiva a taloanelor in teritoriu, prin primarii, cu asistentii sociali si prin ASP-uri, cu asistentii comunitari.
Primariile vor fi obligate ca pana pe data de 10 octombrie sa raporteze prefecturilor, caselor de asigurari de sanatate si autoritatilor de sanatate publica  situatia plicurilor returnate. In acest sens, vor fi doua tipuri de raportari – raportarea centralizata si raportarea detaliata. Prima raportare va contine numarul de plicuri primite spre redistribuire, numarul de plicuri redistribuite, numarul de plicuri care nu au fost redistribuite si motivul care a determinat aceasta situatie. Cea de-a doua raportare va contine numele si prenumele destinatarului, domiciliul destinatarului, codul numeric personal al destinatarului si motivul pentru care talonul nu a fost redistribuit. Pana la mijlocul lunii octombrie, toate aceste date trebuie transmise Ministerului Sanatatii Publice, care va centraliza rezultatele. 
Coralia POPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu