joi, 18 octombrie 2012

Managerii de spitale, cu sula ministeriala in coaste


Managerii de spitale, cu sula ministeriala in coaste

Managerii de spitale, cu sula ministeriala in coaste
Un ordin de ministru introduce in contractul de management obligatie sefilor de spitale la decontarea cheltuielilor bolnavilor.
Ordinul Ministerului Sanatatii Publice, prin care spitalele sunt obligate sa ramburseze contravaloarea cheltuielilor spitalicesti, a fost strecurat chiar si in contractul de management al sefilor unitatilor sanitare. Astfel, managerii s-au trezit peste noapte ca trebuie sa semneze un act aditional potrivit caruia spitalele sunt obligate sa asigure pacientilor internati medicamente si materiale sanitare, desi, in momentul de fata, majoritatea unitatilor spitalicesti nu isi permit acest lucru, fapt care provoaca un haos total. Directorii spitalelor din judetul Constanta vor fi pusi sa semneze actul aditional, dar multi dintre ei ezita inca sa isi asume o prevedere imposibil de respectat, in opinia lor. Din aceasta pricina, cei mai multi dintre medici inca trimit bolnavii la farmacii sa-si cumpere cele necesare. 
Potrivit aceluiasi act normativ, contravaloarea cheltuielilor spitalicesti se va deconta doar la cererea asiguratilor, printr-o cerere facuta catre unitatea spitaliceasca. In acest ordin se stipuleaza clar ca inapoierea banilor cheltuiti pe medicamente si materiale sanitarein timpul internarii reprezinta o obligatie a spitalelor si se realizeaza strict din veniturile acestora. 
„Acest ordin este extrem de greu de aplicat”
Majoritatea managerilor de spitale din judetul Constanta se plang de faptul ca nu au bani nici sa plateasca salariile, daramite sa suporte cheltuielile spitalicesti ale pacientilor. 
De exemplu, managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, dr. Ion Tofolean, ne-a declarat ca noul ordin este extrem de greu de aplicat si aproape imposibil de pus in practica atata timp cat nu exista o lista cu medicamentele care se pot deconta. „Trebuie publicata cat mai repede lista cu medicamentele care pot fi decontate, pentru ca nu pot deconta orice medicamente. Pana atunci noi nu putem rambursa cheltuielile spitalicesti, deoarece bugetul ar trebui sa fie de trei ori mai mare decat cel existent. Iar din bugetul pe care-l avem in momentul de fata, noi nu putem asigura pacientilor internati decat un minim necesar pentru urgente”, ne-a declarat dr. Tofolean. 
Parerea managerului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta este sustinuta si de managerul Spitalului Orasenesc Harsova, dr. Mihai Adrian, care este destul de nemultumit de prevederile acestui ordin. „Fiind un spital destul de mic, nu cred ca voi ajunge sa dau bani din buzunarul propriu pentru a deconta cheltuielile spitalicesti ale pacientilor care au avut nevoie de anumite medicamente sau materiale sanitare ce nu existau in farmacia noastra. Problema ramane la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, care are un numar mare de pacienti si le va fi extrem de greu sa faca fata tuturor cheltuielilor. Insa, in cazul in care acest ordin va ramane batut in cuie, nu avem ce face decat sa-l respectam. Am auzit de un act aditional, dar nu m-a pus nimeni sa semnez nimic”, a continuat managerul institutiei spitalicesti. 
Nu de aceeasi parere este managerul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Ion Niculescu, care s-a aratat multumit de acest ordin al Ministerului Sanatatii. Medicul a tinut sa adauge faptul ca este absolut firesc ca spitalele sa ramburseze contravaloarea cheltuielilor spitalicesti deoacere este un drept al pacientului ce trebuie respectat in totalitate. “Atata timp cat esti internat, trebuie sa beneficiezi de toate drepturile. Iar pacientii internati la acest spital beneficiaza de toate drepturile. Nimeni nu a fost trimis pana acum sa isi cumpere singur medicamente sau materiale sanitare, deoarece farmacia spitalului este foarte bine aprovizionata. Va spun sincer, ca in cazul in care spitalul nu mai primeste nici un ban pana la sfarsitul anului, tot nu ne-am intalni cu astfel de situatii”, ne-a declarat managerul Spitalului Municipal Mangalia.
Coralia POPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu