Revista Dreapta Credinţă – Publicaţie Teologică, Bisericească şi educativă de cuget românesc lansata de Biserica "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul" Constanta.
Până de curând nu credeam în destin. Mergeam după
premiza că , în viaţă, totul este întâmplător. Însă, într-o dimineaţă, stând de
vorbă cu o persoană pentru care credinţa, puterea şi curajul sunt trei elemente
definitorii pentru a trece mereu pentru fiecare cumpănă a vieţii, mi-am dat
seama că ne naştem cu un scop, iar Dumnezeu a creat pe om şi a dat viaţă pentru
ca noi să ajutăm la rândul nostru alte vieţi.
Coralia
POPESCU
Anastasia Jelea este
una dintre aceste persoane care are nevoie în permanenţă de sprijinul, atenţia
şi rugăciunile noastre. A fost diagnosticată încă din primele clipe ale vieţii
cu o boală rară, Morb Pott cu parapareză şi spasticitate.“Când
era însărcinată, mama mea a fost nevoită să facă un vaccin antiholeric. Medicii
mi-au spus că acesta ar fi motivul pentru care am aceste probleme. De la trei
luni până la vârsta de şapte ani am stat imobilizată în ghips la Spitalul de
Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti“, începe să povestească femeia.
Însă, Anastasia Jelea este dovada vie a
faptului că un diagnostic grav nu înseamnă condamnare la viaţă, ci renaştere.
Rugăciunea, credinţa şi dragostea celor din jur sunt remediile care i-au dat puterea să creadă într-o lume mai
bună şi să înveţe să se integreze în această societate dar, mai mult decât
atât, să se reinventeze constant.
Stereotipurile sociale despre şi
atitudinea faţă de persoanele cu handicap sunt de o natură foarte complexă în
societatea noastră. Persoanele cu handicap sunt adesea privite cu un amestec de
ostilitate şi teamă sau un amestec de compasiune şi milă, uneori acest
compartament ducând la marginalizarea ,distanţarea faţă de acestea.
Anastasia Jelea trebuie
să fie o sursă de inspiraţie şi un model pentru femeile cu handicap sau chiar
pentru noi toti. “Doar pentru că am un handicap, aceasta nu înseamnă că sunt o
altă parte a societăţii .Consider că mentalităţile unora se vor transforma în
bine şi astfel putem fi în continuare considerat
un popor activ, inteligent în societatea noastră. Omul
are nevoie de şanse iar pentru a-şi valorifica şansele cei cu nevoi mai
speciale, au nevoie de stimulare, îndrumare, educaţie, apreciere şi respect“ ,a
mai spus Anastasia .
Deşi
problemele cu care se confruntă puteau să-i transforme sufletul în piatră, are
puterea să zâmbească ,să glumească chiar ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat .
Dorinţa ei nemărginită de a trăi şi de a se bucura de o viaţă normală au
determinat-o să termine cursurile şcolii generale în satul natal, să urmeze o
şcoală profesională şi să se angajeze la o cooperativă din Constanţa, după cum
povesteşte aceasta, unde a lucrat timp de 11 ani. “Din primul salariu câştigat
i-am cumpărat mamei şi fraţilor tot ce aveau nevoie. Am muncit ca lenjer-broder
până într-o zi când mi s-a făcut rău şi a trebuit să mă interneze la Sanatoriul
din Agigea, unde am suferit multe operaţii si am urmat tratamente greu de
suportat“, explică Anastasia.
̋Candela îmi deschide inima spre Dumnezeu...
̏
Când
credea că nu va mai fi vreodată fericită, Anastasia Jelea a cunoscut cel mai
frumos şi mai măreţ sentiment, dragostea. Acum 27 de ani, Dumnezeu i-a oferit o
familie, un om care să o iubească şi să îi schimbe viaţa.̋̋̋̋̋̋ Soţul meu lucra
ca tehnician aparatură medicală la Policlinica CFR. Ca şi mine, din cauza unui
vaccin, soţul meu a fost diagnosticat cu sechele poliomielitice, radiaţiile de
la locul de muncă agravându-i ulterior boala. Iubirea este dată de la Dumnezeu.
Când îmi este rău aprind candela care îmi dă o putere şi o forţă inexplicabilă.
Candela îmi deschide inima spre Dumnezeu. Simt că atunci apare Maica Domnului
în casa mea , nu mai simt durere şi uit de boală ̋, conchide aceasta. După cum
ne-a povestit însuşi Anastasia, regretul pe care îl are de la această viaţă
este că nu a cunoscut sentimentul de a fi mamă.
Singurul
lucru care i-ar putea umple golul din suflet este să meargă într-un pelerinaj
la Mormântul Sfânt din Ierusalim. ̋ În viaţă m-am mulţumit cu ce mi-a dat
Dumnezeu. Am vrut să vizitez Mormântul Sfânt dar nu am ajuns, gândindu-mă că
ceream prea mult lui Dumnezeu ̋, ţine să sublinieze aceasta.
Veniturile oamenilor cu handicap se rezumă doar la
pensie şi la indemnizaţia lunară,aceasta fiind insuficientă pentru supravieţuire. ”Viaţa noastră este o luptă permanentă, pentru a ne păstra
sănătatea mintală, pentru a supravieţui, nu pentru a trăi, pentru a ne menţine
drepţi într-o lume la care nu ne putem adapta, fără ajutorul celor din jurul
nostru! Puterea oamenilor constă în unitate. Cu cât sunt mai mulţi oameni care
cred într-o cauză cu atât ea se va materializa,se va concretiza mai repede.Nu am cerut
niciodată nimic,dar orice ajutor venit din partea rudelor,a prietenilor au fost
binevenite ̋,spune Anastasia Jelea.
Cu ocazia zilei sale de
naştere celebrata pe 11 septembrie , Colegiul redacţional al revistei Dreapta
Credinţă îi urează LA MULŢI
ANI BINECUVÂNTAŢI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu