joi, 18 octombrie 2012

Batranete, haine grele


Batranete, haine grele

Batranete, haine grele

Astazi, pe platoul din fata Prefecturii, persoanele in varsta isi pot masura gratuit tensiunea arteriala si glicemia.
925 de asistenti personali sunt dispusi sa ajute batranii aflati in suferinta.
Serviciile medicale de ingrijire la domiciliu contribuie la imbunatatirea starii de bine a pacientilor.
„Cine nu are batrani sa-si cumpere, iar cine are, sa-i pretuiasca”, spune o vorba din popor. Anul acesta, pe 1 octombrie, persoanele varstnice au mai multe motive de bucurie: data corespunde cu majorarea de pensii cu 20%, pensionarii vor primi, si in acest an, subventii de la stat pentru combustibilul de iarna si vor putea sarbatori Ziua Mondiala a Persoanelor Varstnice, dedicata omagierii si respectarii celor varstnici. Si totusi, aceasta zi nu sterge problemele sociale legate de persoanele varstnice: locuri putine pentru Caminul pentru Persoanele Varstnice dinConstanta, lista de asteptare prea lunga,  peste 500 de cazuri, persoane varstnice imobilizate la pat, care necesita ajutor specializat pentru a supravietui, batrani care cersesc la colt de strada pentru 5-6 lei pe zi si multe alte probleme.
De asemenea, cu ocazia Zilei Mondiale a Varstnicilor, in cursul zilei de astazi, Autoritatea Judeteana de Sanatate Publica Constanta (ASPJ) a amplasat un cort pe platoul din fata Prefecturii Constanta, pentru ca persoanele in varsta sa-si poata masura gratuit tensiunea arteriala si glicemia, sub coordonarea atenta a asistentelor medicale. Cu ocazia acestei zile, ne vom opri asupra problemei care priveste persoanele varstnice bolnave, cu handicap de grad I, adica handicap sever, care nu le permite mobilizarea din pat, dar si asupra serviciilor medicale de ingrijire la domiciliu, care vin in sprijinul bolnavilor in varsta.
Salvarea batranilor cu handicap: asistentul personal
In municipiul Constanta, 925 persoane cu handicap fizic si psihic sever au nevoie de ingrijire zilnica. Majoritatea sunt batrani imobilizati la pat, care prin diverse circumstante nu au pe cineva care sa-i ajute. Salvarea vine din partea asistentilor personali, persoane dispuse sa-i ajute pe acesti batrani bolnavi. Asistentul personal este o persoana angajata prin contract individual de munca pentru a se ocupa de persoanele cu handicap sever, gradul I. In municipiu, contractul este incheiat intre persoana respectiva si Primaria Constanta. Aceasta autoritate publica se ocupa de aceste cazuri sociale, din anul 2000, cand s-au preluat de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta. In municipiul Constanta in prezent, lucreaza 925 asistenti personali.
O persoana poate fi asistent personal daca indeplineste cateva conditii: daca are peste 18 ani, daca are o sanatate corespunzatoare dovedita printr-o adeverinta medicala eliberata de medicul de familie, daca nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea ocupatiei de asistent personal; a absolvit cel putin cursurile invatamantului general obligatoriu, cu exceptia rudelor pana la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav.  Nu pot detine calitatea de asistent personal persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 7 ani.
„In cele mai multe cazuri, asistentii personali sunt rudele persoanei cu handicap, care se bucura de o incredere mai mare din partea persoanei bolnave, fata de persoanele necunoscute. Pentru ca bolnavul sa aiba parte de protectie si siguranta, dar si pentru a indeparta din neincredere, se cere acest cazier al persoanei care doreste sa fie asistent personal sau al asistentului personal profesionist”, a precizat Daniela Drecsan, sef serviciu Asistenta si Protectie Sociala Constanta. Pentru un salariu lunar de 630 lei, un asistent personal are grija de persoana bolnava 8 ore pe zi, beneficiind de spor de vechime, de abonament gratuit pe toate liniile RATC si de concediu de odihna legal, ca orice alt angajat. 
„Sunt foarte multe cazuri in care familiile cu bolnavi, care nu pot avea grija de persoana respectiva si doresc sa o plaseze in grija noastra, nu gasesc asistenti personali pentru acestia. In acest scop, statul ii ofera persoanei bolnave o indemnizatie de 450 lei, suma pe care o poate folosi pentru ingrijiri, pana va gasi un asistent personal”, a completat Daniela Recsan. Serviciul public de asistenta sociala dispune efectuarea de controale periodice asupra activitatii asistentilor personali si prezinta semestrial un raport consiliului local. Monitorizarea si controlul activitatii de ingrijire si protectie a adultilor cu handicap grav si accentuat de catre asistentul personal profesionist se fac de catre DGASPC Constanta.
Servicii medicale oferite batranilor la domiciliu
Persoanele in varsta care sunt in imposibilitatea de a se deplasa sau de a se ingriji singure si care necesita tratamente periodice sau care sunt dupa o perioada de spitalizare si doresc sa continue un tratament acasa pot apela la serviciile medicale de ingrijire la domiciliu. In judetul Constanta exista o fundatie specializata in acordarea de servicii medicale la domiciliu cu sediul in cadrul Policlinicii nr. 1 aSpitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, care contribuie la imbunatatirea starii de bine a pacientului din punct de vedere fizic si psihic. Potrivit medicului care se ocupa de coordonarea activitatii, dr. Angelica Lascu, aceasta societate a fost infiintata la inceputul acestui an si se afla in contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS). 
Din pacate, bolnavii varstnici cu probleme de sanatate pot benefia doar de decontarea anumitor servicii medicale. „Doar pacientilor cu afectiuni oncologice sau care au suferit accidente vasculare li se deconteaza serviciile medicale oferite. Consultul de medicina generala pentru evaluarea starii de sanatate a pacientului, gradului de dependenta si stabilirea ingrijrii medicale este gratuit”, explica dr. Lascu. Societatea respectiva este alcatuita dintr-o echipa de medici, infirmiere si asistente medicale care au urmat cursuri specifice de ingrijire la domiciliu. Contra cost, persoanele care au nevoie de servicii medicale la domiciliu pot beneficia de masurarea glicemiei (7 RON), monitorizarea parametrilor fiziologici (9 RON), administrarea medicamentelor si a injectiilor (5 RON), clisma (20 RON), masaj general (35 RON), recoltarea analizelor (12 RON), ingrijiri de igiena corporala (20 RON), alimentatie artificiala (20 RON). Ingrijirile medicale pot fi acordate pe termen scurt (ore, zile), pe termen mediu (o saptamana) sau pe termen lung (saptamani, luni). Mai mult decat atat, pacientii pot beneficia de abonamente cu pachete de servicii. Recomandarea pentru efectuarea serviciilor de ingrijiri medicale la domiciliu se poate face de catre medicul specialist, la externarea din spital, sau de catre medicul specialist din ambulatoriul de specialitate. 
Tipurile de servicii de ingrijiri la domiciliu care sunt decontate prin CJAS sunt monitorizarea parametrilor fiziologici (temperatura, respiratie, puls, tensiune arteriala), administrarea medicamentelor intramuscular sau intravenos sub supravegherea medicului specialist, ingrijirea plagilor simple, recoltarea produselor biologice, spalaturi vaginale, in cazuri de deficit motor, manevre terapeutice pentru evitarea complicatiilor pulmonare (schimbarea pozitiei, tapotaj, fizioterapie respiratie) si aplicarea de plosca si pampers. „In momentul de fata, un numar de 16 persoane de varsta a III-a au apelat la serviciile medicale la domiciliu, majoritatea avand afectiuni oncologice sau aflandu-se in imposibilitatea de a se deplasa si de a se ingriji singure”, explica dr. Lascu.
Depresia, boala batranetii
Seful Centrului de Sanatate Mintala din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, dr. Liliana Chelariu, ne-a declarat faptul ca mai mult de jumatate dintre pacientii care se trateaza aici sunt in varsta, iar majoritatea dintre acestia sufera de depresie sau dementa. „Depresia la batrani, nediagnosticata si netratata, cauzeaza multa suferinta atat pentru familie, cat si pentru persoanele in cauza”, este de parere dr. Chelariu. Odata ce diagnosticul de depresie a fost pus, tratamentul pe baza de medicamente sau prin psihoterapie poate ajuta persoana depresiva sa se intoarca la o viata normala. Medicul psihiatru explica faptul ca „boala Alzheimer este cauza principala de dementa la batrani. Nu exista vindecare pentru boala progresiva care le fura oamenilor memoria si capacitatea mintala, dar medicamentele pot incetini avansarea bolii, in faza de inceput”. Semnele si simptomele dementei sunt tulburarile de memorie, tulburarile de gandire abstracta, tulburarile de judecata si schimbarile de personalitate. 
In afara de aceste doua afectiuni – depresia si dementa – bolile care afecteaza mult mai usor persoanele in varsta sunt hipertensiunea arteriala, cardiopatiile ischemice, insuficienta cardiaca, diabetul sau cataracta senila. Din aceasta cauza, medicii specialisti in geriatrie (geriatria se ocupa cu tratamentul si ameliorarea bolilor persoanelor varstnice) recomanda persoanelor in varsta sa mearga mai des la doctor si sa faca controale medicale regulate. 
Tablou aniversar
„Desi transmit urarile in aceasta zi, respectul meu se indreapta in fiecare zi catre cei mai varstnici, si doresc sa va asigur de cele mai bune si sincere ganduri, alaturi de urari de sanatate si de multi ani fericiti”, transmite Mariana Campineanu, ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, in mesajul adresat persoanelor varstnice cu ocazia acestei zile. O alta institutie care tinut sa le ureze „La multi ani!” batranilor a fost Casa Judeteana de Pensii Constanta: „ Batranii sunt frumosi cand stiu sa imbatraneasca frumos si ii pot ajuta pe tineri cu marea lor experienta si intelepciunea de viata. Trebuie sa ne educam copiii in cultul batranilor, cu rabdarea de a-i asculta si de a invata din viata lor plina de munca, bucurii si dureri”, a urat Carmen Raducu, director executiv CJP Constanta.
Cu ocazia acestei zile, primarul  Municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, invita la Centrul Cultural Euxin (Casa de Cultura), la ora 10.00, pe toti seniorii Cetatii Callatis sa sarbatoreasca impreuna aceasta zi prin concursuri de sah, table, rummy, expozitii de arta culinara, tricotaje, cusaturi traditionale. Participantii vor fi premiati si vor avea ocazia sa vizioneze un spectacol oferit de trupe remarcabile din orasul Mangalia. „Desi transmitem urarile in aceasta zi, respectul nostru se indreapta in fiecare zi catre cei mai varstnici din cetatea Callatis, a caror experienta de viata este inca utila in multe domenii”, a urat Primaria Municipiului Mangalia tuturor persoanelor varstnice.
Ana-Maria IGNAT
Coralia POPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu