Universitatea „Andrei Şaguna” a încheiat un acord de colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa. Acordul asigură cadrul legal de cooperare pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri în județul Constanța.
Motivaţia care a stat la baza semnării acestui parteneriat este tendinţa creării unei pieţe locale în domeniul traficului şi consumului de droguri în judeţul Constanţa, la granița de est a Uniunii Europene, cu risc major pentru tinerii din mediul preuniversitar şi universitar, precum şi pentru cei din aşa-zisele „găști urbane”.
Dintre numeroasele obiective ale acordului de colaborare, cel mai important este crearea de parteneriate cu structurile organizaționale studențești (Asociația Studenților Șaguniști, Asociația Alumni Andrei Șaguna etc.) în vederea implicării elevilor și studenților în activități de voluntariat pentru combaterea alarmantului flagel.
Evenimentul care va marca debutul acestui parteneriat este Simpozionul „Tentaţie şi dependenţă” și va avea loc vineri, 16 noiembrie 2012, în Aula Magna a Universităţii „Andrei Şaguna”.
Cu aleasă prețuire,
PREȘEDINTE
Prof. univ. dr. Aurel PAPARI
PREȘEDINTE
Prof. univ. dr. Aurel PAPARI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu