luni, 26 noiembrie 2012

Academia Oamenilor de Ştiinţă şi-a deschis Centru de Cercetare la Universitatea Andrei Şaguna

                              Exclusiv: Academia Oamenilor de Ştiinţă şi-a deschis Centru de Cercetare la Universitatea Andrei Şaguna
                

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) şi-a deschis, luni, 15 octombrie a.c., un Centru de Cercetare la Universitatea Andrei Şaguna. În Constanţa, la momentul actual, Academia Oamenilor de Stiinţă Filiala Constanţa este formată din 9 persoane, iar fostul rector al Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupina, este preşedintele filialei. Am ales Universitatea Andrei Şaguna, pentru că există o relaţie foarte bună între Universitate şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi m-am gândit că ar fi o ideie foarte bună să deschidem un cabinet aici, a declarat, pentru Replica, Victor Ciupină, fostul rector al Universităţii Ovidius. Conform lui Ciupină, cine doreşte să fie membru al AOSR trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie consacrat, să fie om de ştiinţă, să conţină o activitate ştiinţifică la cel mai înalt nivel. Să fie cu noroc. De acum înainte aici se vor aduna oamenii de ştiinţă, a declarat retorul Universităţii Andrei Şaguna, Aurel Papari. Menţionăm că Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România (1936 - 1948) şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1012/30 mai 1956 şi care, în 1996, şi-a schimbat titulatura în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Preşedintele AOSR este profesorul universitar doctor Vasile Cândea. AOSR are în componenţă 13 secţii ştiinţifice şi filiale la Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Piatra Neamţ, Târgovişte şi Timişoara. Totodată, AOSR are în subordine mai multe institute şi centre de cercetare, o editură şi mai multe publicaţii. Printre membrii de onoare ai AOSR amintim numele fostului preşedinte al României, Ion Iliescu şi al actualului preşedinte Traian Băsescu. Facem precizarea că filiala din Constanţa, în 2010, era formată din şapte persoane, şase membri titulari şi unul de onoare. Primul pe listă, Victor Ciupina, prof.univ.dr. Vasile Sîrbu, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prof.univ.dr. Natalia Rosoiu, cercet. st.I. dr. Alexandru Bologa, dr.ing. Gabriel Let şi prof.univ.dr. Adrian Bavaru, ultimul fiind membru de onoare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu