In lume se intampla atatea lucruri care nu am niciun sens. Am observat care este realitatea in ultimul timp si sunt tot mai dezamagita de lumea, de oamenii din jurul meu. Simt ca uneori nu mai are sens sa traiesti in aceasta lume, o lume mizera, cruda, o jungla lipsita de viata, de suflet, de orice suflare.
Am invatat sa dantuiesc in ritmurile iubirii pe aleile desfrunzite ale propriei mele vieti. Un cuvant, o privire, un zambet pierdut in adierea unui vant..un vis straniu…si serios. Da! Dragostea este un vis serios care te duce in linistea ravnita a esentei fiintei tale atunci cand nu te opui, atunci cand nimeni nu se opune.
Am invatat sa fiu trista cand am prins iubirea prefacuta intr-un fluture si i-am dat drumul, desfacand pumnul. Iata de ce a iubi inseamna de fapt a muri pierzand iubirea, sau a muri fugind din frica ei. “ Sa iubesc sau sa fug?” este intrebarea ce a pus stapanire pe fiecare suflare de-a mea. Raspunsul este ingropat in mormane de lacrimi, in ganduri negre, in vise si in unica speranta de a-mi regasi adevaratul suflet.
Ma simt atrasa in mod inexplicabil de natura, de apa, de copaci, de cer, incat nu mai suport civilizatia. Oamenii m-au facut sa sufar, tot ce nu mi se intampla in realitate, traiesc in vise noaptea. Voi intalni eu, oare, pe cineva care sa ma iubeasca? Nimeni nu mai este preocupat sa iubeasca cu adevarat ca in operele eminesciene si shakespeairiene… Lumea devine frumoasa cand iubim si devine minunata cand ne simtim iubiti.
Dragostea este ca un susur de rau, ca o urma lasata pe plaja instelata, ca o melodie calda, in ritmurile caruia se zbenguiesc frunzele cazute pe strasina sufletului meu. Un om te atrage spontan, fara voia lui si iti dai seama ca nu este dragoste la prima vedere, ci doar o bataie puternica a inimii tale. Un singur cuvant, o singura atingere si o singura privire…si iti dai seama ca ai intrat intr-un joc riscat, unde miza este chiar sufletul tau.
A pierde iubirea inseamna a putea sa ierti, sa intelegi ca ranile dobandite nu sunt altceva decat trairea iubirii si ce va urma.
Trebuie sa am rabdare la fel ca un copac, la fel ca un fir de iarba. Trebuie sa ma bucur ca exist si sa las nebunia lumii in ea insusi, sa accept asa cum este.
Trebuie sa cred in iubire, sa astept cu rabdarea unui copac ca ea sa vina firesc; sa nu o caut, sa nu sufar dupa ea, sa nu ma supar atata vreme cat ea nu este.
Ea va veni cand voi fi pregatita sa o primesc. Si va fi frumoasa cand in mintea mea, in sufletul meu voi astepta sa fie frumoasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu