miercuri, 17 octombrie 2012

Spitalul Municipal Mangalia, renovat din bani proprii


Spitalul Municipal Mangalia, renovat din bani proprii

Spitalul Municipal Mangalia, renovat din bani proprii
Toata aparatura unitatii sanitare se ridica la un nivel optim.
Unitatea se confrunta cu o lipsa acuta, atat de cadre medicale specializate, cat si de asistente medicale.
Conducerea spitalului a gasit un modalitate destul de ingenioasa, prin care nu mai este nevoie sa se cheltuiasca bani pentru apa potabila din unitate.
Transformarile de la Spitalul Municipal Mangalia sunt vizibile pentru pacientii obisnuiti, in urma cu doar cativa ani, cu peisajul macabru al acestei unitatii sanitare. Astfel, dotarile au cuprins cele trei pavilioane ale spitalului, care detin 18 sectii. Cladirea unde se afla personalul administrativ, un imobil foarte vechi, a fost in intregime reconditionata, fiind montate ferestre termopan, fatada a fost refacuta in totalitate, iar toate cabinetele medicale din cele trei pavilioane au fost imbunatatite cu gresie, faianta si aparatura electronica ultramoderna.
Mai mult decat atat, Spitalul Municipal Mangalia a fost dotat de curand cu mese de operatii moderne, lampi necesare interventiilor chirurgicale de orice fel, aparat de radiologie care se ridica la standarde europene, toata aparatura fiind la un nivel optim. De asemenea, saptamana viitoare, conducerea spitalului va achizitiona un laparoscop pentru interventii chirurgicale in valoare de 2,7 miliarde lei vechi, care va fi folosit in Clinica de Obstetrica-Ginecologie din cadrul Pavilionului A. Toate salile de operatii sunt dotate cu sistem de climatizare performant si, mai mult decat atat, cele care se afla langa malul marii au jaluzele care se pot inchide pe exterior, pentru a nu intra praful care poate fi fatal pacientilor operati. „Tot ce facem e din banii nostri, pentru ca nu am primit fonduri de la nimeni. De asemenea, ne-au adus pe linia de plutire si anumite sponsorizari. In conditiile in care atat Spitalul Municipal Mangalia, cat si Spitalul Medgidia sunt dotate, fiecare, cu cate 300 de paturi, anul trecut, bugetul unitatii noastre sanitare a fost cu 25 de miliarde de lei vechi mai mic decat al Spitalului din Medgidia. Acel spital a terminat cu datorii enorme, iar noua ne-au ramas 33 miliarde lei vechi in banca”, ne-a declarat managerul Spitalului Municipal Mangalia, totodata seful Clinicii de Obstetrica-Ginecologie, dr. Ion Niculescu.
O inventie… pentru a nu cheltui bani
Mai mult decat atat, jumatate din paturile unitatii sanitare au fost inlocuite cu 104 paturi dotate cu noptiere aferente, complexe din punct de vedere al comenzilor. Astfel, pacientii au posibilitatea sa isi regleze singuri pozitia, manevrarea putandu-se face atat de catre acestia, cat si de cadrele medicale.
De asemenea, conducerea spitalului a gasit un modalitate destul de ingenioasa prin care nu mai este nevoie sa se cheltuiasca bani pentru apa potabila din unitate. Astfel, s-a construit langa fantana din fata Pavilionului 1 al spitalului o casuta, in care a fost achizitionat un bazin prin care se poate scoate apa din acea fantana si se pune in bazin, pentru a nu se mai cheltui bani pentru apa. „Fantana dateaza de acum 100 de ani si pana acum a fost acoperita cu pietre. M-am gandit sa vad daca acea fantana are apa, si astfel am constatat ca intr-adevar avea. Datorita acestei inventii, acum putem uda gradina cu aceasta apa, fara a consuma nimic. In curand nu vom mai consuma banii nici pentru apa din pavilion, deoarece vom folosi apa din aceasta fantana. Cu banii pe care ii cheltuiam pe apa vom putea face mult mai multe investitii”, a adaugat managerul unitatii sanitare.
Nu numai sectiile din cadrul Spitalului Municipal Mangalia au fost renovate in totalitate, ci si morga a fost dotata cu frigidere pentru pastrarea cadavrelor, cu o capacitate de opt rafturi, precum si cu un lift care are scopul de a transporta persoanele decedate. „Si pista de elicopter a fost terminata de curand. Saptamana trecuta a aterizat primul elicopter de la Tuzla, aterizarea fiind o reusita”, ne-a declarat dr. Niculescu.
Criza de medici dermatologi si cardiologi
Din pacate, unitatea spitaliceasca se confrunta cu o lipsa acuta, atat de cadre medicale specializate, cat si de asistente medicale. Potrivit managerului, Spitalul Municipal Mangalia are nevoie cat mai repede de medici speciallisti in dermatologie, cardiologie, anestezisti si, nu in ultimul rand, de asistente medicale. „In Spitalul Municipal Mangalia nu exista un medic dermatolog de aproape sapte ani, iar bolnavii care sufera de boli venerologice sau de piele pot fi vazuti in policlinica, iar cei care necesita internare sunt indrumati doar spre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, deoarece si Spitalul din Medgidia se confrunta cu aceeasi problema”, ne-a explicat dr. Tanta Culetu, directorul adjunct al Autoritatii de Sanatate Publica Constanta. Astfel ca, in contextul in care unitatea sanitara nu dispune de medici specialisti in cardiologie si dermatologie, pacientii cu afectiuni ale pielii si, de asemenea, cu afectiuni cardiace sunt nevoiti sa apeleze la Spitalul Clinic Judetean Constanta. In contextul in care acesti bolnavi nu dispun de suma de bani necesara pentru transport sau pentru un cabinet particular, acestia ajung mult prea tarziu la un control de specialitate. In schimb, conducerea spitalului a reusit prin eforturi deosebite sa angajeze un specialist in boli metabolice, nutritie si diabet, un specialist in endocrinologie si, de asemenea, un specialist in oftalmologie.
Coralia POPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu